Autopsie cu autograf
să-ţi devorez şi ultimul instinct
mi-a spus;
ore în şir
hiena
s-a bălăcit în cel mai dulce coşmar.
mi-a sfârtecat mintea cu limba ei ţepoasă
mi-a scos un ochi
şi l-a lipit peste o pagină albă:
"să vadă şi alţii" a spus;
s-a furişat pe sub pielea mea
modelând cu bisturiul tot felul de
capcane...
şi...
ca să nu fiu singură
pe mine m-a aşezat in faţa mea.
nu eşti tu...!
dar ai putea fi
.....................................................
din tălpile mele au izvorât două guri
înghiţind capul hienei.
|